Noutăți
Hisense a fost numit primul partener oficial al Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA 2025™
08.11.2024
Hisense anunță că a încheiat un parteneriat oficial pentru noua Cupă Mondială FIFA™. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unui eveniment special la Shanghai Tower, la care au participat Președintele FIFA, Gianni Infantino, Secretarul General al FIFA, Mattias Grafström, și Președintele grupului Hisense, Jia Shaoqian.
În cadrul semnării parteneriatului, Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat: „Suntem încântați să întâmpinăm Hisense, un brand lider pe piața globală, ca partener oficial al Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA 2025™. Angajamentul Hisense pentru inovație și tehnologie se aliniază cu viziunea noastră pentru acest turneu, care va reuni cele mai bune 32 de echipe din întreaga lume, pentru o celebrare de neuitat a sportului, care va revoluționa fotbalul de club.”
„Acest parteneriat va oferi fanilor modalități unice de a se implica în turneu, atât pe teren, cât și în afara lui, având, în același timp, o bază tehnologică și de inovare pentru succesul Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA.”
Noua Cupă Mondială a Cluburilor FIFA 2025™ va reuni cele mai bune 32 de cluburi din lume, la fiecare patru ani. Parteneriatul pentru această ediție inaugurală a turneului va oferi platforma perfectă pentru ca Hisense să își dezvolte, în continuare, brandul global, în rândul fanilor celui mai popular sport din lume și al echipelor de club și să prezinte tehnologia și echipamentele de ultimă generație: televizoarele Hisense care vor fi în centrul atenției, pe tot parcursul turneului.
Președintele grupului Hisense, Jia Shaoqian, a adăugat: „Suntem mândri să fim Partener Oficial al Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA 2025™, o competiție între cele mai bune cluburi din toate cele șase confederații, care reprezintă un dialog între campioni, o competiție a excelenței de primă clasă. Acest lucru se aliniază perfect cu aspirația Hisense către spiritului de campion și cu cel mai recent obiectiv al nostru, acela de a construi o companie și un brand de talie mondială."
„Ca pionier în domeniul televizoarelor cu inteligență artificială, noua serie de televizoare bazate pe AI, lansată de Hisense, este perfectă pentru Cupa Mondială a Cluburilor FIFA™. Baza tehnologică a Hisense AI TV este modelul de mari dimensiuni Xinghai, dezvoltat independent, care susține actualizări inteligente continue, în cadrul diferitelor categorii de echipamente, îmbunătățind semnificativ experiența utilizatorului și competitivitatea pe piață. Împreună cu FIFA, Hisense va prezenta cea mai interesantă Cupă Mondială a Cluburilor™ pentru publicul din toată lumea.”
Hisense își propune să se consolideze drept o companie și un brand de talie mondială, concentrându-se, în permanență, asupra activelor sportive de top. Prin semnarea oficială a Parteneriatului Oficial pentru Cupa Mondială FIFA 2025™, noua competiție globală între cluburile de top, Hisense își dezvoltă strategia sa de marketing sportiv și își consolidează eforturile de globalizare.
Hisense a fost un partener global pentru două Cupe Mondiale FIFA™ consecutive și trei Campionate Europene UEFA. Compania depune eforturi pentru dezvoltarea inteligentă a produselor sale, indiferent că este vorba despre televizoare, televizoare cu laser, aparate de aer condiționat sau frigidere. În gama de produse TV, Hisense a introdus un televizor de 100 inch, echipat cu un cip de imagine cu inteligență artificială, de înaltă calitate, oferind utilizatorilor o experiență de vizionare captivantă. În cazul frigiderelor și aparatelor de aer condiționat, platforma ConnectLife de la Hisense sprijină interconectivitatea aparatelor de uz casnic inteligente, permițând colaborarea perfectă între dispozitivele de uz casnic.
Colaborarea cu FIFA demonstrează angajamentul Hisense de a furniza tehnologie inovativă în domeniul electrocasnicelor, în scopul îmbunătățirii vieții de zi cu zi, cu produse și tehnologii inovatoare care îmbunătățesc experiențele de vizionare pentru fanii din întreaga lume și fac fotbalul mai accesibil și mai atractiv pentru toți.